Povestea incepe undeva departe, cu mult timp in urma, incepe si nu vrea sa se termine decat cu ultima picatura de sange ramasa pe acest pamant. Norii se aduna pe cer, iar soarele dispare pentru o alta noapte rosie a celor ce vegheaza luna, cei ai noptii, ramasi putini nobili si vechi, dar multi monstri patati. Mostenirea ultimului rege avea sa se nasca intr-o noapte rece de noiembrie in care ploaia nu avea sa se opreasca pana cand cerul nu crapa a zi. Regele Theodor este ultimul descendent al celui mai cunoscut vampir, Vlad Tepes, Theodor este doar un rege al vampirilor caci din pacate timpurile au facut ca vampirii sa nu mai domneasca peste Tara Romaneasca , chiar daca ei sunt cei care au intemeiat-o, caci istoria nu este cea care s-a scris. Noapte se lasa peste noii zgarie nori ai Bucurestiului, insa Theodor prefera sa vegheze miscarea noptii de pe cladirea Casei Scanteii. E locul din care priveste miresele rapite in noptiile cu sarbatoare. In noaptea aceea privirea i-a fost atrasa de o alta prezenta feminina. Strada era pustie cand din senin o masina se opri la semaforul din fatza cladirii: “Let your love grow…” … se auze fundalul muzical in timp ce o voce feminina rosti: “Come out, come out, wherever you are…”. Si cerul se lovi, si un fulger se indrepta spre a sageta masina, atunci Theodor din doua miscari ajunse la masina si lua in brate faptura feminina sarind cu ea inapoi pe acoperisul cladirii, in timp ce in spatele lor se auzi explozia si se declansa focul iadului… Theodor se uita la copila speriat: “De ce nu tremuri?” Copila il privi cu sigurantza si raspunse: “Ce rost mai are sa tremur? M-ai salvat, nu?” Theodor: Poate ca nu te-am salvat! Copila: Te inseli! Theodor o privi din cap pana in picioare, coltii ii iesira afara caci simtea mirosul sangelui proaspat ce spala venele copilei. Copila facand ochii mari: Te cautam! Theodor: Nu ma cautai! Fugi! Fugi acum! Copila se impotrivi: Nu fug nicaieri! Salveaza-ma pana la capat! Isi dezgoli umarul si gatul, isi stranse parul in coada si se apropie de Theodor incercand sa-l ademeneasca. Theodor se uita la ochii ei cum ii sclipea dorinta in ei, se uita la ochii ei plini de iubire: Si daca te las sa mori? Copila isi intoarse privirea spre tristul bucuresti scaldat de lacrimile cerului: N-ai sa ma lasi sa mor! Theodor o lua in brate, se apleca usor asupra ei in timp ce o mirosii si isi infipse coltii in gatul acesteia… Fata isi pierde cunostinta, Theodor o ridica si disparu cu ea in vazduh, inainte ca acesta sa fie scaldat de razele soarelui. Cateva ore mai tarziu, intr-o camera intunecata si calduroasa, la lumina lumanarii in mjlocul patului se nastea Selline… “Unde sunt?” Theodor se apropie de ea in timp ce scoase un pumnal, Selline se ridica speriata si se retrase spre tablia patului. Theodor: Acum unde fugi? N-ai spus tu ca n-am sa te omor? Desi intre noi fie vorba, esti moarta! Esti in palatulul de la Potlogi, e noua ta casa.
Acum cateva veacuri, in timp ce tatal meu Radu si bunicul Brancoveanu isi pierdeau capetele in fata turcilor, cea care trebuia sa-i fie nevasta tatei, fata lui Antioh Voda Cantemir, ducea mostenirea mai departe chiar in inima Constantinopolului. Regele isi trecu pumnalul peste incheietura mainii si isi elibera sangele regal, intinzand mana copilei Selline se apropie din nou de Theodor, ii apuca bratul cu ambele maini, il privi in ochi si isi lipi buzele de venele lui. Mii de imaginiri se delurau acum in ochii fetei, o intreaga istorie a unui popor nascut pe taram romanesc si al triburilor cumane pierdute pe aceste meleaguri. Theodor rosti: Asta e mostenirea ta Selline, tu esti printesa lor acum si singurul meu copil. Retragandu-si mana: Gata, suficient! Selline se intinse pe pat in timp ce sangele nou ii transforma tot trupul se uita la Theodor si il strapunse cu privirea recunostintei sale. Selline cazu in somn…