Vulcanul scenei romanesti va ramane incendiar in sufletul meu! “Sunt Vagabondul vietii mele” Gheorghe Dinica Eram la Edg, loc in care mi-am petrecut pauzele si nepauzele de la Mincu, eram cu fetele la masa, cand apare Silvia cu un cadou pentru mine deschid, ma uit si imi apare un zambet imens pe fatza, dar la nici 5 min imi spune: Ai vazut? a murit DINICA! M-am intristat, m-am intristat inauntru meu cum nu m-am intristat pentru alt om vreodata. Stiam ca e in spital, si atunci cand am aflat m-am intristat si cand am auzit cate prb de sanatate avea mi-am dat seama ca e greu sa iti revi, dar am sperat la fel cum toti cei care l-au iubit pe maestru au sperat! Acum am ramas cu multe filme si multe piese de teatru. Dinica pe scena iti servea personajul cu toate ale lui, iti transmitea tot ce insemna personajul sau si in acelasi timp iti transmitea o parte din OM-ul Dinica, pentru ca maestrul a fost printre putinii oameni care din punctul meu de vedere s-a ridicat la nivelul de OM. La teatru l-am vazut in “O noapte furtunoasa” si “Take, Ianke si Cadar” alaturi de alti doi munti ai teatrului Radu Beligan si Marin Moraru, cel din urma spanand ca Dinica e sufletul sau. Priviti rationalismul lui Dinica, linistea si nelinistea lui Beligan, umorul unic al celor doi “Asta e asha un plan, ca-i o idee buna” “Ana fata ta este! Acum dai bani la Cadar?” compasiunea lui Marin Moraru “Saracu Ianke!”, cum se traieste scena de mai jos ca si cum timpul e real… cei trei ne daruiesc alta lume cu atata pasiune si talent incat te pot impresiona pana la lacrimi si la fericire. Genial Dinica in Filantropica Milioane de nimeni Si replica preferata a unui coleg de liceu E momentul sa ne luam ramas bun desi eu cred ca nu pot vorbi la trecut despre acest GENIU al teatrului si Via wikipedia va las aici activitatea Maestrului Gheorghe Dinica prin care acesta va trai vesnic. Film er (1981) Concurs (1982) De ce trag clopotele, Mitica? (1982) – Nae Giurimea Intunericul alb (1982) Pe malul stang al Dunarii albastre (1983) Radeti ca in viata (1983) Secretul lui Bachus (1983) – Gheorghe Cercel Un petic de cer (1983) Eroii nu au varsta (1984) – serial TV O lumina la etajul zece (1984) Zbor periculos (1984) Vara sentimentala (1985) Cuibul de viespi (1986) Secretul lui Nemesis (1986) – N.M. Siseanu Figurantii (1987) Sa-ti vorbesc despre mine (1987) Momentul adevarului (1987) Lacrima cerului (1987) Casa din vis (1991) Divort din dragoste (1991) Cel mai iubit dintre pamanteni (1992) – Seful Securitatii Liceenii in alerta (1992) Patul conjugal (1992) – Vasile Potop Priveste inainte cu manie (1992) Balkans, Balkans (1993) Oglinda – inceputul adevarului (1993) – Ministrul Mihai Antonescu Aceasta lehamite (1993) Chira Chiralina (1993) Crucea de piatra – ultimul bordel (1993) – tovarasul Mache Puzderie Craii de Curtea veche (1995) Terente – regele baltilor (1995) Faimosul Paparazzo (1999) Manipularea (2000) Patul lui Procust (2001) – Nae Gheorghidiu Razboi in bucatarie (2001) Dupa amiaza unui tortionar (2001) – Frant Tandara Filantropica (2001) – Pavel Puiut Turnul din Pisa (2002) Examen (2003) – Dumitrascu Dulcea sauna a mortii (2003) – Lama Bani de dus, bani de intors (2004) – film TVR Aleodor Imparat (2004) – Bondar Magnatul (2004) – Gheorghe Manasia Orient Express (2004) – Costache Sindromul Timisoara – Manipularea (2004) Omul grabit (2005) – Franta Vanatoarea (2005) White Palms (2006) – Ungaria Tinerete fara tinerete (2006) Ticalosii (2007) Supravietuitorul (2008) Biblioteque Pascal (2008) – Ungaria [modifica] Teatru 1961 Inspectorul de politie de John Boynton Priestley, regia Dina Cocea 1961 Celebrul 702 regia M.Ghelerter 1961 Centrul inaintas a murit in zori de A. Cuzzani 1962 Sweik in al doilea razboi mondial de B.Brecht, regia L.Giurchescu 1962 Procesul domnului Caragiale de M.Stefanescu, regia D.Esrig 1962 Pigulete plus cinci fete de Constanta Bratu 1962 Nunta la castel de S.Andras, regia L.Giurchescu 1963 Umbra de E.Svart, regia D.Esrig 1963 Casa inimilor sfaramate de G.B.
Shaw 1964 Rinocerii de Eugène Ionesco, regia L.Giurchescu 1964 Somnoroasa aventura de T. Mazilu, regia D.Cernescu 1965 Troilus si Cresida de William Shakespeare, regia D.Esrig 1966 Capul de ratoi de G.Ciprian, regia D.Esrig 1967 Opinia publica de Aurel Baranga, regia A.Baranga 1968 Sfantul de Eugen Barbu 1968 Nepotul lui Rameau de Denis Diderot, regia D.Esrig 1969 Moartea lui Danton de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei 1972 Un fluture pe lampa de Paul Everac, regia Horea Popescu 1973 Trei frati gemeni venetieni de Aldo Matiuzzi Collalto, regia David Esrig 1977 Romulus cel Mare de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu 1978 Gaitele de Alexandru Kiritescu, regia Horea Popescu 1979 O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale, regia Radu Beligan 1980 Asteptandu-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Grigore Gonta 1982 Plosnita de V. Maiakovski 1984 Iubirile de-o viata de Platon Pardau 1986 Ionestii de Platon Pardau, regia Grigore Gonta 1990 Cine are nevoie de teatru? de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Serban 1991 Noaptea regilor de William Shakespeare, regia Andrei Serban 1991 Merlin de Tancred Dorst, regia Catalina Buzoianu 1992 Livada de visini de A.P. Cehov, regia Andrei Serban 1997 Tehnica raiului de Mihai Ispirescu, regia Dan Micu 1997 O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, regia Mihai Maniutiu 1998 Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Ion Cojar 1998 Cotletele de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag 1999 Numele trandafirului adaptare dupa Umberto Eco, regia Grigore Gonta 2000 Si mai potoliti-l pe Eminescu de T.C. Popescu, regia Grigore Gonta 2001 Take, Ianke si Cadar de V.I.Popa, regia Grigore Gonta 2003 Ultima ora de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Dorosenco 2006 Dansand pentru zeul pagan de Brian Friel, regia Lynne Parker 2006 Incontestabila ipocrizie de Teodor Mazilu, regia Mihai Ionescu [modifica] Televiziune 1962 Colierul de Guard Peach 1962 Teatrul de marionete al Majestatii Sale de I. Garneatasi si Radu Nichita 1963 Pasarile de Aristofan 1963 Obiecte gasite de Stefan Tita 1963 Un joc neobisnuit de Friedrich Durrenmatt 1964 Popas intre drumuri de Eva Dragomir si Cornel Popa 1964 O seara la Gambrinus de Eva Dragomir si Radu Miron 1965 Directorul de teatru de I. Dongorozzi 1965 Medeea de Euripide 1965 Neintelegerea de Albert Camus 1965 Regele gol de Evgheni Svart 1968 …Escu de Tudor Musatescu 1968 Seara, tarziu, in tipografie de Alexandru Mirodan 1968 Coruptie la Palatul de Justitie de Ugo Betti 1969 Richard al III-lea de W. Shakespeare 1969 Ziaristii de Alexandru Mirodan 1970 Woyzeck de Georg Buchner 1970 Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu 1970 Furtul elefantului alb dupa Mark Twain 1970 Prometeu de Eschil 1970 Diavolul si bunul Dumnezeu de Jean Paul Sartre 1970 Neinfricatii, serial 1970 Trei surori de A.P. Cehov 1971 Alcesta de Euripide 1982 Lumini si umbre, serial, regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu 1984 Eroii n-au varsta, serial 1999 Sarpele dupa Mircea Eliade, regia Viorel Sergovici 2000 Razboi in bucatarie, regia Marius Barna 2007 Gala, serial 2008 Inima de tigan, telenovela 2009 Regina, telenovela 2009 Aniela, telenovela [modifica] Discografie Cantece de petrecere (2003) Cantece de petrecere 2 (2003) Romante (2004) Parol ca te iubesc (2006) [modifica] Premii si distinctii Titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, 2008 Premiul pentru intreaga activitate la Festivalul T.I.F., 2006 Diploma de interpretare acordata de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania, pentru „Orient Expres”, 2004 Premiul Special UCIN, pentru rolul Print – „Filantropica”, 2002 Actor de onoare al filmului romanesc Actorul anului 2002 – Revista V.I.P. Premiul de excelenta – UNITER, 1999 Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal”, 1992 Premiul UCIN pentru „Casa din vis” Premiul ACIN pentru „Figurantii”, „Cuibul de viespi”, „Secretul lui Herodot” Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de camp”, 1975 Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul – „Prin cenusa imperiului” Premiul ACIN pentru „Explozia”, „Felix si Otilia”, „Bariera”, „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, 1972 Marele premiu la Paris pentru „Troilus si Cresida” de William Shakespeare Ordinul „Serviciul Credincios” in grad de Mare Ofiter