Am vrut doar sa punctez o asemanare evidenta (sau poate QT a inceput sa dezvolte un fetis pentru Waltz asa cum a dezvoltat Tim Burton pentru Johnny Depp). N-as spune ca scenele in care sangele zbura pe pereti ori gloante sfartecand acelasi trup cazut la pamant in incercarea de a-l nenoroci pe Django au fost niste scene foarte agreabile, insa mi s-au parut usoare in comparatie cu cea mai “traumatizanta” a filmului (selon mon opinion) si anume momentul in care dr. Schultz, ascultand Beethoven la harpa, are parte de o experienta “transcedentala” retraind scenele in care un sclav este dat cainilor spre a fi sfasiat. Terifiant, va zic! Mi-au placut mult jocurile lui QT cu trecerea intre western si modern, incursiunile muzicale (by the way, geniala coloana sonora) si privirile gen anii nostri ai sclavilor scapati de sub teroare. Eu zic ca merita.
Despre Django si raurile de sange
In sfarsiiiiit, dar in sfarsit am vazut si eu Django Unchained, ultimul film “controversat” al lui QT (Quentin Tarantino, pentru necunoscatori). Fiind extravagant si de o violenta cu care amatorii filmelor lui QT s-au obisnuit, filmul abordeaza problema rasismului si a atrocitatilor infaptuite de detinatorii de sclavi acestora. O recenzie tare faina, completa si pe gustul meu a facut Adina AICI, asa ca nu voi insista pe a va povesti despre film ci de a-mi expune parerile proprii. Mi-a placut. Da mi-a placut mult, cu toate ca amatorii filmelor mai lumesti au spus despre el ca e grotesc. Eu le-am spus ca asta-i Tarantino si ca altceva nu prea avea ce iesi. Ce mi s-a parut insa destul de suspectel a fost personajul Schultz (Christoph Waltz), al carui rol (care totusi mi-a placut tare mult) mi s-a parut o copie fidela a Col. Hans Landa din Inglorious Basterds. Acelasi stil de a vorbi, aceleasi gesturi, acelasi stil in general. Desigur, nu mi-a displacut sa “savurez” un astfel de rol, nu ma intelegeti gresit. Am vrut doar sa punctez o asemanare evidenta (sau poate QT a inceput sa dezvolte un fetis pentru Waltz asa cum a dezvoltat Tim Burton pentru Johnny Depp). N-as spune ca scenele in care sangele zbura pe pereti ori gloante sfartecand acelasi trup cazut la pamant in incercarea de a-l nenoroci pe Django au fost niste scene foarte agreabile, insa mi s-au parut usoare in comparatie cu cea mai “traumatizanta” a filmului (selon mon opinion) si anume momentul in care dr. Schultz, ascultand Beethoven la harpa, are parte de o experienta “transcedentala” retraind scenele in care un sclav este dat cainilor spre a fi sfasiat. Terifiant, va zic! Mi-au placut mult jocurile lui QT cu trecerea intre western si modern, incursiunile muzicale (by the way, geniala coloana sonora) si privirile gen anii nostri ai sclavilor scapati de sub teroare. Eu zic ca merita.
Am vrut doar sa punctez o asemanare evidenta (sau poate QT a inceput sa dezvolte un fetis pentru Waltz asa cum a dezvoltat Tim Burton pentru Johnny Depp). N-as spune ca scenele in care sangele zbura pe pereti ori gloante sfartecand acelasi trup cazut la pamant in incercarea de a-l nenoroci pe Django au fost niste scene foarte agreabile, insa mi s-au parut usoare in comparatie cu cea mai “traumatizanta” a filmului (selon mon opinion) si anume momentul in care dr. Schultz, ascultand Beethoven la harpa, are parte de o experienta “transcedentala” retraind scenele in care un sclav este dat cainilor spre a fi sfasiat. Terifiant, va zic! Mi-au placut mult jocurile lui QT cu trecerea intre western si modern, incursiunile muzicale (by the way, geniala coloana sonora) si privirile gen anii nostri ai sclavilor scapati de sub teroare. Eu zic ca merita.